TERMENI ȘI CONDIȚII DE UTILIZARE A PLATFORMEI STILIO

aliniat la Legea nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal

Articolul 1. Acceptarea Termenilor

1.1. Vă rugăm să citiți cu atenție prezenții Termeni și condiții de utilizare a platformei STILIO („Termenii") înainte de a utiliza platforma. Prin accesarea și utilizarea platformei, confirmați că ați citit, ați înțeles și acceptați Termenii și vă angajați să îi respectați.
1.2. Dacă nu acceptați Termenii, nu veți putea utiliza platforma.
1.3. Anumite servicii pot fi supuse unor condiții particulare, care pot fi consultate înainte de utilizarea serviciului respectiv și care, în caz de conflict, prevalează în măsura strict necesară.

Articolul 2. Identificarea furnizorului

2.1. Platforma este administrată de SOCIETATEA CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ STILIO DIGITAL („STILIO"), persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, IDNO 1022600029811, cu sediul în MD-2044, mun. Chișinău, str. Mihail Sadoveanu 17, of. 249A.
Pentru orice comunicare privind platforma: e-mail [email protected]. Pentru chestiuni privind protecția datelor: [email protected]

Articolul 3. Definiții

3.1. În cuprinsul Termenilor, termenii de mai jos au următorul înțeles:
a) „Platformă" — aplicația web și mobilă STILIO, disponibilă la stilio.md și pe domeniile/subdomeniile afiliate;
b) „Utilizator" — orice persoană care accesează platforma în scop de consultare, rezervare sau achiziționare de servicii;
c) „Partener" (cont business) — salon, specialist sau altă persoană fizică/juridică ce deține un cont de business pentru promovarea și gestionarea propriei activități pe platformă;
d) „Salon" — furnizorul de servicii de înfrumusețare care își oferă serviciile spre rezervare pe platformă;
e) „UGC" — conținutul generat de utilizatori (opinii, comentarii, recenzii);
f) „Legea aplicabilă privind datele" — Legea nr. 195/2024 privind protecția datelor cu caracter personal și, pentru utilizatorii din Uniunea Europeană, Regulamentul (UE) 2016/679 (RGPD).

Articolul 4. Obiectul platformei și rolul STILIO

4.1. Platforma are ca funcție principală intermedierea rezervărilor de servicii de înfrumusețare oferite de Parteneri, precum și punerea la dispoziția Partenerilor a unor instrumente de gestionare a programărilor și a relației cu clienții.
4.2. STILIO acționează ca intermediar (agent de rezervări) în numele Saloanelor. Serviciile de înfrumusețare sunt prestate de Saloane, nu de STILIO.
4.3. STILIO poate extinde, modifica sau înlocui serviciile platformei în funcție de evoluția acesteia.

Articolul 5. Rolul STILIO în materie de protecția datelor

5.1. În raport cu datele Partenerilor, ale vizitatorilor și în scop de marketing propriu, STILIO acționează în calitate de operator.
5.2. În raport cu datele clienților pe care Partenerul le introduce și le gestionează prin platformă, STILIO acționează în calitate de persoană împuternicită, iar Partenerul este operator. Această relație este reglementată prin Acordul de prelucrare a datelor (DPA), parte integrantă a raportului contractual cu Partenerul (art. 8).
5.3. Detaliile privind prelucrarea datelor cu caracter personal sunt cuprinse în Politica de confidențialitate, Politica de cookie-uri, DPA și Lista sub-procesatorilor, disponibile pe platformă.

Articolul 6. Accesul la platformă

6.1. Accesul de bază la platformă este gratuit, cu un set limitat de funcționalități. Funcționalități suplimentare pot fi accesate prin abonamente (art. 10).
6.2. STILIO poate suspenda, modifica sau întrerupe temporar platforma, în tot sau în parte, fără notificare prealabilă, și nu răspunde pentru indisponibilitatea acesteia.

Articolul 7. Înregistrarea și conturile

7.1. Pentru a utiliza anumite funcționalități, Utilizatorul/Partenerul trebuie să se înregistreze, furnizând informații corecte și complete și acceptând Termenii și Politica de confidențialitate.
7.2. La înregistrarea unui cont de business (Partener), pe lângă Termeni și Politica de confidențialitate, Partenerul acceptă și Acordul de prelucrare a datelor (DPA), care se aplică tuturor Partenerilor, indiferent de planul ales (gratuit sau plătit). Acceptarea se realizează electronic, iar dovada acceptării (data, versiunea) se păstrează de STILIO.
7.3. Utilizatorul răspunde de confidențialitatea datelor de autentificare și notifică de îndată STILIO în caz de utilizare neautorizată a contului.

Articolul 8. Utilizarea de către minori

8.1. Platforma se adresează persoanelor cu capacitate deplină de exercițiu. Un cont poate fi creat numai de persoane care au împlinit vârsta de 18 (optsprezece) ani.
8.2. În cazul serviciilor destinate unui minor, rezervarea și furnizarea informațiilor necesare se realizează de către reprezentantul legal (părinte/tutore), care își asumă răspunderea pentru datele comunicate în numele minorului.
8.3. Prelucrarea datelor minorilor se realizează în conformitate cu Legea aplicabilă privind datele, inclusiv cu cerințele privind consimțământul reprezentantului legal, acolo unde acesta este temeiul prelucrării.
8.4. Dacă STILIO ia cunoștință că un cont a fost creat de un minor cu încălcarea prezentului articol, își rezervă dreptul de a suspenda sau șterge contul.

Articolul 9. Utilizarea necorespunzătoare

9.1. Este interzisă utilizarea platformei pentru: introducerea de programe dăunătoare (viruși, troieni etc.); obținerea accesului neautorizat la serverele sau bazele de date ale platformei; întreruperea serviciului prin atacuri informatice; crearea de conturi cu date false sau uzurparea identității.
9.2. Încălcarea poate atrage suspendarea sau anularea conturilor, fără rambursare, precum și răspunderea civilă sau penală potrivit legii. STILIO poate coopera cu autoritățile competente.

Articolul 10. Conținutul generat de utilizatori (opinii și comentarii)

10.1. Utilizatorul poate publica recenzii ale serviciilor, cu respectarea adevărului, a corectitudinii și fără limbaj ofensator.
10.2. STILIO poate refuza publicarea sau poate elimina conținutul care încalcă Termenii sau care este ofensator, defăimător, ilegal ori fals, fără a răspunde pentru această decizie.
10.3. Opiniile aparțin autorilor lor, nu STILIO. Adresa de e-mail a autorului nu se publică. Sesizările privind conținut nepotrivit se transmit la {{email}}.

Articolul 11. Plăți și abonamente

11.1. STILIO percepe plăți doar pentru abonamentele oferite Partenerilor. Lista abonamentelor este disponibilă la https://stilio.app/ro/pricing.
11.2. Principalele condiții: abonamentele se oferă pe perioadă limitată; plata nu se rambursează după achiziție, cu excepția cazurilor prevăzute de lege; se pot include plăți recurente, pe care Utilizatorul le poate opri cu cel puțin o lună înainte de expirare; plățile se procesează prin MAIB; datele complete ale cardului (număr, dată expirare, CVV) nu se stochează de STILIO; în lipsa fondurilor, contul trece pe versiunea gratuită după o perioadă de grație de 7 zile.
11.3. Achizițiile prin Apple App Store / Google Play sunt gestionate de aceștia, conform termenilor lor; rambursările se solicită direct acestora.

Articolul 12. Proprietatea intelectuală

12.1. Conținutul platformei (design, texte, imagini, cod, mărci, denumiri) este protejat de drepturi de proprietate intelectuală ale STILIO sau ale licențiatorilor săi și nu poate fi utilizat, reprodus sau transmis fără acordul scris prealabil al STILIO.
12.2. Utilizatorul garantează că deține drepturile asupra conținutului pe care îl publică și acordă STILIO o licență limitată pentru publicarea și moderarea acestuia.
12.3. Extragerea automată de date (scraping) și inserarea de hyperlinkuri fără autorizare sunt interzise.

Articolul 13. Confidențialitate, date cu caracter personal și cookie-uri

13.1. STILIO prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu Legea nr. 195/2024 și, pentru utilizatorii din Uniunea Europeană, cu GDPR.
13.2. Detaliile privind categoriile de date, scopurile, temeiurile, destinatarii, transferurile și termenele de păstrare sunt cuprinse în Politica de confidențialitate, Politica de cookie-uri, Acordul de prelucrare a datelor (pentru Parteneri) și Lista sub-procesatorilor, publicate pe platformă.
13.3. Persoana vizată beneficiază de drepturile prevăzute de Legea aplicabilă (acces, rectificare, ștergere, restricționare, portabilitate, opoziție) și le poate exercita la [email protected]. De asemenea, are dreptul de a se adresa Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP).
13.4. Consimțământul, acolo unde constituie temei al prelucrării (de ex. marketing, cookie-uri neesențiale), este solicitat separat de acceptarea Termenilor și poate fi retras oricând, la fel de ușor cum a fost acordat. Acceptarea Termenilor prin continuarea utilizării nu constituie consimțământ pentru prelucrarea datelor.

Articolul 14. Informații privind sănătatea la rezervare

14.1. Anumite servicii pot necesita ca Utilizatorul să comunice Salonului informații privind alergii sau afecțiuni medicale relevante. Aceste informații reprezintă categorii speciale de date și sunt furnizate de Utilizator din proprie inițiativă, către Salon, în calitate de operator.
14.2. STILIO nu solicită astfel de date și le prelucrează, dacă este cazul, doar tehnic, în calitate de persoană împuternicită a Partenerului, conform DPA.
14.3. Necomunicarea de către Utilizator a informațiilor relevante de sănătate exonerează STILIO și Salonul de răspundere numai în măsura în care prejudiciul rezultă efectiv din informațiile de sănătate relevante pe care Utilizatorul nu le-a comunicat.

Articolul 15. Condiții generale de rezervare

15.1. Serviciile rezervabile prin platformă sunt comercializate de Parteneri, nu de STILIO. STILIO se ocupă de organizarea rezervării și, în unele cazuri, de gestionarea plăților aferente.
15.2. La efectuarea unei rezervări se nasc două raporturi contractuale: (a) între Utilizator și STILIO, privind rezervarea și plata, guvernat de prezentele condiții; și (b) între Utilizator și Salon, privind furnizarea efectivă a serviciului.
15.3. O programare poate fi anulată direct din platformă. Termenul până la care anularea se poate face gratuit este stabilit de fiecare Salon în setările proprii și este afișat la momentul rezervării; acesta poate fi de până la o oră înainte de ora programării. Anularea efectuată în acest termen nu implică costuri.

Articolul 16. Răspundere

16.1. STILIO publică informațiile furnizate de Parteneri și nu răspunde pentru calitatea, rezultatele sau conformitatea serviciilor prestate de Saloane.
16.2. În limitele permise de lege, STILIO răspunde numai pentru propriile fapte legate de funcționarea platformei și nu răspunde pentru serviciile prestate de Saloane, nici pentru obligațiile care revin Partenerilor în calitate de operatori de date. STILIO nu răspunde pentru daune indirecte, pierderi de profit, de date sau de oportunități. Nicio prevedere a prezenților Termeni nu limitează sau exclude răspunderea care, potrivit legii, nu poate fi limitată sau exclusă.

Articolul 17. Forța majoră

17.1. Partea afectată de un eveniment de forță majoră — imprevizibil, incontrolabil și inevitabil — este exonerată de răspundere pe durata și în limita efectelor acestuia.

Articolul 18. Modificarea Termenilor

18.1. STILIO poate modifica Termenii, publicând versiunea actualizată pe platformă, cu indicarea datei de intrare în vigoare. Modificările minore intră în vigoare prin publicare.
18.2. Pentru modificările care afectează semnificativ drepturile și obligațiile utilizatorilor, STILIO informează în prealabil utilizatorii, prin e-mail sau notificare în platformă, cu un termen rezonabil înainte de intrarea în vigoare. [NOU]
18.3. Continuarea utilizării după intrarea în vigoare constituie acceptare a modificărilor contractuale, fără a afecta regimul separat al consimțământului pentru prelucrarea datelor (art. 13.4).

Articolul 19. Legea aplicabilă și soluționarea litigiilor

19.1. Prezenții Termeni sunt guvernați de legislația Republicii Moldova. Litigiile se soluționează pe cale amiabilă, iar în lipsa unei soluții, de instanțele competente din Chișinău.
19.2. Pentru utilizatorii cu reședința în Uniunea Europeană (inclusiv România și Italia), prezentii Termeni nu aduc atingere drepturilor imperative de protecție a consumatorilor recunoscute de legislația aplicabilă a statului lor de reședință, care se aplică în completarea prezentilor Termeni.

Articolul 20. Domenii acoperite

20.1. Prezentii Termeni se aplică domeniilor https://stilio.md, https://stilio.ro, https://stilio.app și tuturor subdomeniilor afiliate.

Articolul 21. Contact

21.1. Comunicările se transmit la [email protected]. Pentru chestiuni privind datele cu caracter personal: [email protected].
Data actualizării: 23 august, 2026